,, Gând la început de drum. Drum lung, inedit, pe care-l deschide colaboratorul meu, cineastul Constantin Ghiță în universul fabulos al cunoașterii prin imagine. Constantin Ghiță își depășește condiția de maestru al camerei de luat vederi, de artist al recompunerii universului investigat pe datele esențiale care-l personalizează, care-i conferă poezie, sau sacralitate. Traducătorul gândurilor mele prin imagine stăpânește cu har trei specialități ale profesiei, cameraman, montaj, regie, adică sinteza de la care pleacă mesajul, repet, sinteza de la care pleacă mesajul. Gândindu-și profesia în spațiul umanului, al filozofiei ortodoxe și al identitarului eroic, mesajul acestui romantic rătăcit printre rătăciții zilei limpezește nebulozități, indică repere, călăuzește pe drumul către noi înșine. Lunga cale, nesfârșita cale a cunoașterii. Drum bun tuturor pelerinilor spre IGLISIA noastră de taină.” General maior aviator Radu Theodoru, veteran de război.